Caru’ cu bere este restaurantul din București în care poți savura bucate tradiționale românești preparate după rețete create cu multe decenii în urmă alături de berea casei, o bere cu reteta unică și bine păstrată, totul intr-o atmosfera încărcată de istorie și tradiție.
Cine-a venit vreodată prin București și n-a trecut pe la Caru’ cu bere mai c-am zice că n-a fost în viața lui în marele oraș. Nu c-am fi noi buricul pământului, să-mpărțim certificate de bucureștean în dreapta și-n stânga. Dar fiind în schimb de-atâția și atâția ani în buricul orașului, timp în care am împrumutat destule din sufletul amestecat și moravurile Capitalei, am devenit un soi de emblemă a sa. Restaurantul din București în care măcar o dată trebuie să-i spui chelnerului “Băiete, încă un rând de bere!” În românește sau în oricare altă limbă a pământului, că doar nu vin doar români la Car. De peste 100 de ani, ținem la tradiția de a nu lăsa nicio foame, nicio sete nepotolite și de a ne fermeca în așa fel clientela, încât să mai vină și-altădată. Chiar dacă, pentru asta, unii trebuie să treacă peste mări și țări.
Caru’ cu bere este un restaurant simbol pentru București, dar cei care l-au pus pe roate sunt veniți de dincolo de munți, din Transilvania. La 1879, exista pe Calea Victoriei, la numărul 2, berăria „La Carul cu bere”, ținută de ardeleanul Ion Cabașanu. Proveniența numelui este ușor de ghicit: berea era adusă la cârciumă cu carele trase de cai.
În acest local îți făceau ucenicia într-ale cârciumăritului și nepoții săi, frații Ion și Gheorghe Mircea, de asemenea veniți în București de peste munți. Este anul în care aceștia doi îl cheamă la București pe un al treilea frate, Nicolae Mircea. Tustrei muncesc cu sârg, ajungând, în câțiva ani, să se ocupe de mai multe prăvălii din zona Pasajului Villacros, tot în afacerea cu bere. Mai cutezator decât frații săi, Nicolae Mircea ajunge în 1899 să își vadă visul cu ochii (cu puțin ajutor și din partea băncii ce i-a acordat un împrumut ipotecar): începe construcția clădirii Carului cu bere, faimosul restaurant din București așa cum îl știm astăzi.
Te-ar putea interesa si: Istoria restaurantului | Monument de arhitectura | Documentele vremii
Proiectul arhitectului Zigfried Kofsinsky a fost atât de bine întocmit, încât proprietarul clădirii și fondatorul berăriei, Nicolae Mircea, a primit de la regele Carol I cele mai înalte distincții pe care le putea acorda la acea vreme Statul Român, și anume Steaua României și Coroana României. Astăzi, clădirea este declarată Monument Istoric și de Arhitectură.
Au trecut mai bine de 100 de ani peste faimosul restaurant din centrul vechi al Bucureștiului și n-am rămas nici noi pe loc. Am mai schimbat una, am mai schimbat alta, așa, nici să vină cineva si să nu recunoască locul, dar nici să nu spună lumea că ne-am prăfuit. Dar ce n-am schimba pentru nimic în lume e rețeta berii casei, care este exact cea pe care a adus-o din Germania Nicolae Mircea ca s-o lase moștenire generațiilor de mușterii ce-aveau să ne treacă pragul.
Insă ce restaurant am mai fi noi dacă am pune pe masă numai bere? Slavă Domnului, avem ditamai meniul de mâncare. Pe la începuturi, i-a mers buhul Carului pentru crenwurștii cu hrean care se făceau aici și care erau pe atunci specialitatea casei. Tone întregi de crenwurști dispăreau într-o clipită în gurile flămânde ale clienților, în timp ce ospătarii vărsau lacrimi de crocodil, pe jumătate de fericire că-i cârciuma plină, iar pe jumătate din pricina hreanului trecut prin răzătoare. Tot în meniul original se găseau și frankfurterii, salata de boeuf, ridichea neagră și măslinele ce însoțeau din partea casei bateriile de vin.
Insă adevărata celebritate, și preparatul culinar pentru care lumea era în stare să stea la coada minute în șir în fața restaurantului, numai să prindă un loc la o masă, au fost micii. Faimoșii mici de la Caru’ cu bere. De zeci de ani, îi facem după aceeași rețetă secretă. În fine, ceva-ceva lucruri despre ea s-au mai aflat, oarecum se știe cum se prepară, dar e atât de complicat, încat și să știi rețeta, tot secretă ramâne.
N-avem noi loc aici s-o scriem așa cum apare ea în documentele vremii, dar pe cuvânt că-i o mare istorie cu rețeta asta de mici a noastră.
Au trecut și bune, au trecut și rele peste Caru’ cu bere. Cele mai rele au trecut în 1948 când noul stat comunist a preluat restaurantul fără prea multe formalități. Proprietarii au fost anunțați că au la dispoziție câteva zile să predea localul către Societatea Comercială a Municipiului București. Caru’ cu bere a funcționat o vreme cu foștii ospătari, care au făcut ce au putut și ei să țină spiritul viu. Dar lucrurile nu au mai fost la fel.
De-abia în 1999, proprietarii de drept – nepoții lui Nicolae Mircea și descendenții lor – au reintrat în posesia și administrarea localului. Iar în 2006, dupa ample lucrări de restaurare, Grupul City Grill, noul operator al Carului cu bere, redeschide Berăria.
Și nu e vorba doar de o redeschidere fizică a unui spațiu, să ai o ușă pe care să o deschizi, un loc în care să intri și o masă la care să te așezi. Redeschiderea restaurantului din centrul vechi simbolizează angajamentul pe care descendenții lui Nicolae Mircea și City Grill și l-au luat de a duce tradiția mai departe.
S-o mai fi schimbat lumea, s-or mai fi sofisticat gusturile, s-o mai fi variat oferta, dar știti cum se spune, că fiecare oraș are un suflet al lui. Și Bucureștiul îl are pe al lui și-l poți căuta unde vrei tu, dar nicăieri nu-l vei simți mai bine decât la Caru’ cu bere.